marți, 8 decembrie 2009

Cuvintul care face diferenta

Pledoarie pentru folosirea limbii romane

Citeodata mi-e dor de George Pruteanu. In apararea limbii romane, vehementa, patosul, chiar turbarea isi gaseau locul. Ma enervez ingrozitor cind aud la televizor, sau oriunde altundeva, din gura unor oameni cu pretentii de intelectuali, decit folosit intr-o formulare pozitiva sau dezacorduri dupa enumerari sau fraze intercalate. Si ma enervau cumplit banatenii, cu al lor nu iasa /o sa iese, auzit in mediu universitar si in cele mai inalte cercuri intelectuale ale Timisorii.
Pe sotul meu incerc sa-l conving ca nu exista cel devreme (ca in formularea se rezolva cel devreme marti). Cum adica nu exista? Daca exista cel tirziu de ce sa nu existe si cel devreme? Pai uite-asa, ca nu exista. Nu e obligatoriu ca o sintagma sa isi aiba antonimul perfect, chiar daca ea contine cuvinte care au antonime perfecte. Alt prieten (timisorean) pledeaza pentru inventarea cuvintului a destringe, ca antonim al lui a stringe. Argumentul lui e ca nu-i totuna sa desurubezi un surub sau sa-l destringi. Poti insuruba un surub si apoi il poti stringe. Prin urmare, trebuie sa-l desurubezi sau sa-l destringi.
Si da, limba e un organism viu si e normal sa apara cuvinte noi care servesc o realitate nou aparuta, dar cum ramine cu corectitudinea limbii? Renuntam total la norme?
Parerea mea este ca limba trebuie aparata si conservata pe cit posibil. Si una dintre caile de asalt asupra limbii este calcul lingvistic. "Într-o accepţie largă, prin calc se denumeşte procedeul de transpunere literală, exactă, a unui cuvânt semantic analizabil, a unei construcţii sau numai a unui sens, dintr-o limbă A într-o limbă B, cu materialul limbii B".(DSL)
Mai simplu spus: calcul este traducerea "cuvint cu cuvint" a unei expresii dintr-o limba straina sau, dupa caz, preluarea unui cuvint intr-o forma care copiaza o limba straina. Dar de ce sa copiezi o expresie dintr-o limba straina, cind ai un cuvint sau o expresie cu acelasi sens in limba de destinatie? Pur si simplu pentru ca e "cool" sa traduci din engleza in loc sa vorbesti romaneste?
Sint enorm de multe calcuri in limba romana, dintre care multe probabil o sa intre in norma. Mi-am notat trei, auzite in ultimele zile:
A se gindi de doua ori, traducerea englezescului to think twice "a cumpani ceva atent". Pai in romaneste n-are nicio noima "a gindi de doua ori". Si nu inteleg de ce unora li se pare ca suna mai bine asa, decit daca ar spune "am sa fiu mai atent", sau "am sa cumpanesc mai bine".
Altul care s-a intiparit deja in exprimarea multora, si preponderent in limbajul publicitar, e cel din titlu: a face diferenta, calchiat dupa englezescul "to make a difference "a avea importanta, a conta". Traducerea corecta ar fi "cuvintul care conteaza". In engleza exista, de altfel si constructiile to make no difference "a nu conta", to make little difference "a conta prea putin", to make some difference "a avea o oarecare importanta". Din fericire, n-am auzit prea des "face putina diferenta", sau "nu face diferenta" sau "face o oarescare diferenta", care fac mai evidenta absurditatea calcului din titlu.
Al treilea care mi-a sarit in ochi zilele trecute este atractiv, desi vad ca acesta a aparut in dictionar cu sensul de "agreabil, frumos, imbietor". Cu toate acestea, eu nu pricep de ce sa folosim atractiv cind avem in limba romana cuvintul atragator, care spune exact acelasi lucru. Doar ca sa copiem fonetismul si terminatia specifice limbii engleze?
Chiar acum imi pica altul in minte: face sens, traducerea lui makes sense "are (o) noima, are (un) sens".
Nu sint deloc rigida la capitolul acesta. Si eu folosesc "cool", "ok", muulte alte englezisme in limbajul informal. Dar cred ca limba romana trebuie respectata, altfel, poate in decursul vietii mele, o sa ajungem sa vorbim cu totii o englezeasca tradusa cuvint cu cuvint si o sa moara total expresiile si construciile romanesti.
Ia spuneti, cum v-ar suna, in loc de ploua cu galeata, ploua ciini si pisici?

luni, 7 decembrie 2009

POC! POC! POC! Ce bucurie!

Si nu, nu-i despre Basescu.
E despre cum n-am priceput niciodata placerea imbecila de a arunca pocnitori. An de an mi-au terorizat ciinele, acum si copilul. Si de data asta chiar incerc sa dau de miezul problemei.
Sa mor daca am aruncat vreodata o pocnitoare. Am aruncat pungi cu apa de la balcon, am umplut balcoanele vecinilor de vizavi (prietenii stiu de ce) cu cornete, cu "invizoace", cu avioane de hirtie. Am aprins chiar si o "fumigena" din aia penibila, din minge de cauciuc si staniol, am aprins-o in sala de clasa, in ora de logica, si am dovedit ce-am avut de dovedit: profesoara, o prajita care in 70% din ore avea fusta pe dos, a zbughit-o la fuga. Dar pocnitorile? Care-i placerea?
Inteleg artificiile, nu ma dau pe spate, dar stiu ca-i ceva acolo, ceva "larger than life". Ceva ce origineaza in satisfactia demiurgica de a stapini focul. Mi-i si imaginez pe oamenii preistorici stind in jurul lui, imi imaginez lupii muti de spaima si de uimire. Ma dau in vint dupa focurile de tabara, dupa orice fel de foc controlat, de fapt.
Dar chestia asta cu pocnitul ma umple de furie. Dincolo de faptul ca o percep ca pe-o agresiune directa la adresa mea (chestie pentru care va anunt de pe acum ca, daca prind un singur copil aruncind pocnitori il dau pe mina politiei), mi se pare, in secolul XXI, lipsita de orice noima. Probabil ca ma despart citeva generatii bune in plus de acelasi om preistoric si de lupul care, obisnuindu-se cu focul, n-a mai putut fi gonit decit cu zgomote tari, neasteptate.

miercuri, 2 decembrie 2009

Brave new language

Ma tot chinui sa scriu despre Pastorala americana si-mi dau seama ca, in creierul meu, ceva s-a deteriorat. Mi s-au prajit neuronii, aia stiu. Acum vreo luna m-a scos sotul la cinema si, pentru ca efectiv n-am avut din ce alege, am intrat la Surrogates. Am adormit in primele zece minute si m-am trezit aproape de final, la timp ca sa vad ca Bruce Willis a salvat lumea. Si am fost foarte multumita. Pai nu asta e important?

Acum, pe bune, exista sa te dez-indragostesti de cuvinte? "To fall out of love", adica. Tot ce imi vine sa scriu imi pare cliseu. Tot ce aduce, oricit de vag, a limbaj critic, imi pare invechit, depasit, plicticos. Sa fie doar o impresie? Sa fie mecanismele exprimarii ancrasate, ruginite? Sau e ceva ireversibil?

Imi trebuie o limba noua in care sa scriu.